Surpriză de proporții pentru Meriton Korenica! Cine a venit să-l vadă la meciul cu Rapid: „E prima dată”. Video
Meriton Korenica a fost unul dintre remarcații partidei CFR Cluj – Rapid, scor 3-0. Kosovarul a închis tabela, iar la final era în culmea extazului. Cui i-a dedicat golul pe care l-a marcat în minutul 77.
Cu Rapid, CFR Cluj a reușit a doua victorie consecutivă în SuperLiga. Sub comanda lui Daniel Pancu, echipa pare să fi renăscut. Și, mai important, fotbaliștii din ofensivă și-au recăpătat pofta de gol. Cu giuleștenii, Andrei Cordea a reușit o dublă, în timp ce Meriton Korenica a închis, definitiv, partida. Pentru kosovar, reușita a avut o însemnătate aparte. Fotbalistul nu va uita niciodată meciul cu echipa lui Constantin Gâlcă.
Cui i-a dedicat Meriton Korenica golul marcat cu Rapid
Familist convins, Meriton Korenica i-a dedicat golul mamei sale, venită special din Kosovo să-l vadă pentru prima dată, pe viu, într-un meci de fotbal. Mijlocașul a marcat în minutul 77 golul de 3-0 al CFR-ului. După încheierea partidei, femeia a coborât, vizibil emoționată, pe gazon, unde era așteptată de fiul ei. Cei doi s-au luat în brațe, iar imaginile sunt, de-a dreptul, emoționante.
“E prima dată când vine să mă urmărească live la meci și vreau să-i spun că acest gol e pentru ea. Sper să reușesc să mai marchez pentru ea. Te iubesc, mamă!”, a fost mesajul lui Korenica, potrivit paginii oficiale de Facebook a CFR-ului.
Ce premieră a bifat mama lui Korenica
De altfel, și la flash-interviul de după partida CFR Cluj – Rapid, Meriton Korenica anunța că golul este pentru mama sa, care, de regulă, evită să-l urmărească în timp real la meciuri.
“Mama a fost o motivație în plus, a fost prima dată când a venit să mă vadă la stadion aici. Ei, de obicei, îi este frică să se uite la meciuri în timp real, dar azi am rugat-o să vină și a făcut o excepție. Acest gol este pentru mama mea”, a spus Korenica.
Ce planuri are fotbalistul kosovar
Chiar dacă CFR Cluj se află, în continuare, în partea a doua a clasamentului, Meriton Korenica nu renunță la calificarea în play-off-ul SuperLigii.
“Nu e important că am marcat doar o dată. Nu contează cine înscrie, important este că am câștigat. Am lucrat ca o echipă, ne-am ajutat și acesta este rezultatul. Sper să nu ne oprim. Chiar nu contează cine este omul meciului.
Continuăm lupta pentru play-off, nu vrem să ne oprim aici. Le mulțumesc coechipierilor și antrenorului și sper să continuăm la fel”, a transmis Meriton Korenica.
Care este reacția ta?